„La aterizare, o delegație a cerut papanași”. Președinția română la Consiliul UE, prin ochii internilor – VIDEO

Publicat: 03/07/2019, 08:02

Pe perioada Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, 45 de studenți sau foști studenți au avut oportunitatea de a face practică în cadrul Ministerului de Externe. Aceștia aveau atribuțiile unor ofițeri de legătură pentru delegațiile străine. Mai exact, tinerii au însoțit delegațiile străine pe toată șederea lor în România și au organizat reuniunile din cadrul Consiliului.

Cristian Aldea, student al Facultății de Drept din cadrul Universității București, a povestit, pentru Mediafax, emoțiile prin care a trecut în perioada stagiului de practică. „Ca orice om am avut emoții puternice, date și de faptul că nu am mai avut astfel de experiențe. Am simțit și mândrie. Am fost foarte mândru să pot să reprezint țara noastră în fața acestor oameni de foarte înalt rang și am fost și puțin copleșit la început. Cu toții cred că am avut aceleași trăiri în ceea ce privește primele întâlniri cu demnitarii europeni”, a povestit Cristian Aldea.

Cristian vrea o carieră în diplomație, iar experiența trăită pe perioada stagiului de practică din MAE cu siguranță îl va ajuta.

„Am dobândit foarte multe cunoștințe diplomatice, de protocol. Mi-am îmbunătățit abilitățile de comunicare, de lucru în echipă, deoarece am fost o echipă de 45 de oameni. Am dobândit și am completat zona lingvistică. Cu delegațiile am comunicat în limba germană și engleză. A fost o parte destul de importantă pentru mine, pentru dezvoltarea mea personală. Planul meu este să urmez o carieră în diplomație. Viitorul probabil îmi va aduce acest lucru sau altceva. Eu sunt pregătit pentru orice. În urma acestui internship am dobândit cunoștințe în sensul ceea ce reprezintă activitatea de diplomat, pentru că într-un sens mai larg am fost și noi la rândul nostru ambasadorii României în fața celor pe care i-am însoțit. Am reușit chiar să le schimbăm puțin impresia despre România”, ne spune Cristian, zâmbind.

Oana Drăgan, absolventă de ASE, își găsește cu greu cuvintele pentru a descrie această experiență. „Cred că m-am simțit privilegiată. A fost evident un moment unic, evident nu se va mai întâmpla foarte curând, din ce am calculat o dat la 14 ani o să mai avem președinția. Au fost și momente dificile, momente de stres, momente care au trebuit rezolvate pe loc, situații inedite, dar per total a fost o experiență incredibilă și sper că data viitoare o să fie la fel pentru toată lumea. Contribuția mea a fost să fiu ofiței de legătură. Am avut mai multe delegații, în principat din Marea Britanie, dar și din Turcia și SUA. Cel mai important oficial a fost procurorul general al SUA, dar au fost și miniștrii Marii Britanii sau ai Turciei”, a povestit Oana.

Unul din episoadele din culisele acestei experiențe, pe care Oana nu îl poate uita îl reprezintă momentul în care, imediat după aterizarea în România, o delegație străină și-a exprimat dorința de a mânca papanași.

„Am avut ocazia să interacționez cu ei, evident, noi trebuia să îi preluăm de la aeroport și să îi însoțim. Au fost plăcut impresionați de cât de bine ne-am descurcat pe perioada președinției, de primire, de mancarea tradițională. Am avut o delegație care chiar a solicitat, cum au aterizat, să mănânce papanași. A trebuit să îi ducem la un restaurant”, povestește Oana.

„Am trăit o experiență inedită, în același timp neașteptată. Sincer să fiu nu mă gândeam că voi avea ocazia să însoțesc delegațiile. Mi-am dorit mult acest lucru și am fost încântată. Senzația este extraordinară, oamenii sunt deschiși, foarte dornici de a cunoaște țara și de a vedea locațiile.Am însoțit în principal delegația germaniei. Cel mai important consider că a fost vicecancelarul germaniei, urmat de ministrul Economiei. Am avut ocazia să interacționez cu fiecare demnitar pe care l-am însoțit. Au fost încântați de clădirea Parlamentului. Am învățat cum să mă comport și cum să vorbesc cu un demnitar. În practică e total altfel. Îmi doresc de câțiva ani o carieră în MAE, mă uit constant pe site. Știam că e președinția României. Am găsit anunțul internshipului pe site-ul. Au aplicat peste 500 de candidați, din care am fost aleși 45. Prima dată pe dosar, apoi în urma unui interviu”, spune și Mara, vizibil emoționată.

Rareș Bîrle, student al Facultății de Drept, le-a făcut politicienilor străini un portret. „În general, cel puțin spre finalul inteacțiunilor noastre își exprimau păreri de admirație. Le place personalitatea, faptul că suntem ospitalieri, de organizare, ne-au complimentat tradițiile, mâncarea. Am auzit doar de bine din partea delegațiilor. România și-a asumat un rol destul de dificil, dar a reușit să îl ducă la bun sfârșit. Se vede prin dosarele care au fost. Este o oportunitate unică pentru un student să aibă ocazia să poarte discuii informale cu miniștrii guvernelor din alte țări. I-am văzut ca pe niște oameni modești, calibrați, care știu ce își doresc, muncitori și care știu să aprecieze valorile. Admir etica muncii de care au dat aceștia dovadă”, a povestit Rareș.

Internii au avut și câțiva coordonatori. Sandra Gheorge este unul dintre aceștia. Director de protocol DPP, Sandra Gheorghe a povestit pentru Mediafax, cât de greu, dar totodată frumos, a fost să lucreze cu 45 de tineri.

„Ne-am bazat și pe experiența lor, a fost un proces de selecție destul de strict, erau fie tineri cu experiență, fie persoane care își doreau mult. În întâlnirile cu colegii din Bulgaria sau Austria mulți se plângeau că pe perioada președinției internii nu sunt motivați și se pierd. Din 45 avem 43 de interni. Au fost motive de școală. Au avut ani mai dificili, ani terminali, fie pe baza licenței sau a masterului. Și cei care au reușit să ducă la capăt acest program sunt de admirat. Au dat examene inclusiv în zilele în care aveau reuniuni ministeriale. Rămânem cu o experiență incredibilă. Cu mulți demnitari și participanți la reuniuni, încântați de țara noastră și cu o imagine bună în UE, nu doar de dosare închise ci și pe plan organizatoric. Ne-am descurcat bine și cred că România are o imagine bună între statele UE”, spune Sandra Gheorghe.

Președinția României la Consiliul UE a început pe 1 ianuarie și s-a terminat pe 30 iulie 2019. În această perioadă, România a închis 90 de dosare de pe agenda europeană. Cele mai importante vizează intoducerea de reguli noi privind vehiculele nepoluante, promovarea noilor reguli pentru întărirea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, dar și evoluțiile privind directiva gazului.

În acordul UE privind limitele mai stricte de emisii de CO2, noile norme vor garanta că, din 2030, autoturismele noi vor emite, în medie, cu 37,5 % mai puțin CO2, iar camionetele noi, în medie, cu 31 % mai puțin CO2 comparativ cu nivelurile din 2021. Între 2025 și 2029, atât autoturismele, cât și camionetele vor avea obligația de a emite cu 15 % mai puțin CO2.

De asemenea, Consiliul și Parlamentul European au convenit ca, după Brexit, cetățenilor din Regatul Unit care vin în spațiul Schengen pentru o ședere de scurtă durată (90 de zile într-o perioadă oarecare de 180 de zile) să li se acorde posibilitatea de a călători fără viză.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Numărarea voturilor a început. Cum poți vedea online rezultatele pe județe...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Povestea lui Călin Georgescu, surpriza de la alegeri: De douăzeci de ani fac zilnic...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online